Predica Preasfințitului Parinte Sofian Brașoveanul

Darmstadt 29 Decembrie 2013

 

 

Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit in lume pentru a da marturie despre faptul ca Dumnezeu este Tatal omului; ca sa-l ajute pe om sa inteleaga ca trebuie sa traiasca ca un fiu al lui Dumnezeu si ca un frate al Domnului Hristos, dupa chipul Domnului Hristos; lucru pe care omul destul de greu vrea sa-l inteleaga. Ce inseamna venirea Domnului Hristos in lume? Inseamna asumarea omului de catre Dumnezeu cu destinul sau vesnic, luarea omului in serios, asa cum Dumnezeu l-a creat dintru inceput. Dumnezeu nu l-a creat pe om ca sa se joace, nu l-a creat sa se afle in treaba, ci l-a creat dandu-i omului un destin vesnic, pe care omul destul de greu l-a inteles si reuseste sa-l inteleaga in continuare, chiar dupa 2000 de ani de crestinism. Si vedem ca acest lucru a fost greu de inteles si atunci, la venirea Domnului Hristos in lume. Pastorii, unii oameni simpli, au inteles o parte din marea taina care se intampla, insa conducatorii lumii de atunci ai poporului evreu, regele Irod, mai precis, n-a putut sa inteleaga. Si de ce n-a putut sa inteleaga? Pentru ca avea interese personale care-l orbeau, era orbit de dorinta lui de putere si de stapanire peste ceilalti si aceasta dorinta il facea orb la a mai vedea si destinul lui vesnic si destinul vesnic al umanitatii; el se gandea doar la tronul si la banii sai, nimic mai mult nu-l interesa. Si aceasta-l facea sa nu poata sa vada chemarea vesnica a omenirii, sa nu poata pricepe taina dumnezeiasca care se petrecea in apropierea lui.

Imi venise in minte chiar mai adineauri, avand in vedere ca sunteti mai multi oameni de stiinta in diferite domenii aici, din cand in cand, si spre momentul Craciunului, ca si spre momentul Pastilor, daca te uiti in presa vezi ca incep tot felul de articole zis stiintifice, unde se pune problema ca au aparut, nu se stie unde, anumite OZN-uri, ca ar fi niste civilizatii, unele ne ameninta, altele ne sunt prietenoase, tot felul de fabulatii. Sa stiti ca nu exista un punct oficial care sa excluda alte civilizatii de pe alte planete sau galaxii, insa, daca avem in vedere faptul ca Dumnezeu a creat cerul si pamantul, a creat intregul univers pentru a-l pune in slujba omului, pentru a-i oferi omului un cadru, daca avem in vedere chemarea mareata pe care o are omul, atunci toata discutia despre pretinse existentele vieti din alte parti sau care ne controleaza sau ne dirijeaza isi pierde continutul si importanta. Toate aceste discutii apar in afara spatiului de gandire care il are pe om in vedere ca si fiu al lui Dumnezeu cu un destin vesnic.

 Mi-aduc aminte cu bucurie cum la un moment dat un profesor de Patrologie de la Salonic spunea ca importanta omului nu consta atat de mult in ceea ce el este, cum spune poetul Vasile Militaru, “Duh invaluit in naluca de huma,/ duh odraslit dintr-un tata si-o muma,/ dar neraspunsa intrebare”, ci importanta omului consta in ceea ce este chemat sa devina, fiu al lui Dumnezeu, sa devina tot mai mult fiu al lui Dumnezeu pentru a petrece vesnic impreuna cu Dumnezeu. Ori tocmai aceasta chemare adeseori noi o uitam si asemenea lui Irod ne uitam la interesele noastre cotidiene si foarte marunte si uitam esentialul, uitam ce vrem de fapt si spre ce trebuie cu adevarat sa ne indreptam.

Astazi este o coincidenta faptul ca tocmai in Duminica aceasta dupa Nasterea Domnului, fiind in 29 decembrie, se praznuiesc si pruncii ucisi de Irod. In calendar daca va uitati la ziua de astazi sta praznuirea celor 14000 de prunci ucisi de Irod; sa stiti ca n-au fost 14000, (nici) pe departe, pentru ca Betleemul era in vremea aceea un oras micut si, probabil, ca au fost undeva la 20-30 de prunci de varsta aceasta in Betleemul zilelor Nasterii Mantuitorului, de 2 ani si mai in jos, insa 14000 inseamna totalitatea pruncilor care erau in Betleem; daca ar fi fost 400000, 400000 ar fi ucis, daca ar fi fost 4 milioane, 4 milioane (ar fi ucis), nu l-a interesat numarul pe el, pe Irod il interesa sa-i ucida pe toti, ca intre ei sa-L ucida si pe Cel care credea ca ar putea sa-i fie un concurent la tron, sa-i ameninte puterea lui, stapanirea lui. Deci nu este important numarul, ci este importanta fapta si gandul cu care a fost facuta fapta lui Irod. Si acest lucru este relevant pentru noi, pentru ca de multe ori omul isi pune problema pacatului cantitativ, vine la spovedit si, sunt unele cazuri, poti sa spui vesele, cateodata, vine cate cineva si zice: “Parinte, acuma n-am omorat pe nimeni!” “Domnule, nici n-asteptam sa omori, ca eram in pericol deja!”, daca se pune problema asa. Si parintele Teofil spunea “Care-i cel mai mare pacat?”, raspuns: “Acela, pe care-l ai!”, nu-ti mai trebuie altul, pacatul propriu este cel mai mare pentru ca prin acel pacat stai despartit de Dumnezeu. Se poate sa fi foarte corect sau sa te manifesti frumos in restul, in legatura ta cu Dumnezeu, dar un anumit pacat te poate desparti si de Dumnezeu si de semenii tai si atunci nu-ti trebuie unul mai mare ca acela, ca-ti ajunge unul, nu mai trebuie si altele. Deci vedem acest lucru la Irod si vedem  acest lucru ca se prelungeste cumva in istorie cu noi toti care avem mereu tentatia aceasta de a uita scopul principal pe care-l avem si ne lasam prinsi de detalii; stiti ca exista chiar o vorba si in germana si cred ca din germana am mostenit-o noi in romaneste si anume ca “diavolul sta ascuns in detalii”. Cam asa se intampla adeseori.  Deci chestiunea cu Irod nu s-a intamplat atunci ca unica data, ci ea se prelungeste in istorie de fiecare data si peste tot acolo unde nu-L lasam pe Dumnezeu sa fie imparat al vietii noastre, sa fie El cel care ne conduce destinele si, temandu-ne pentru anumite interese ale noastre, pentru puterea noastra, pentru banii nostri, pentru stiu eu ce gandim noi ca am avea mai de pret, ne departam de Dumnezeu si cumva Il ucidem pe Dumnezeu din noi. Aceasta se intampla. Pentru ca Dumnezeu trebuie sa creasca in fiinta noastra si tocmai aceasta crestere a Lui in sufletul nostru, aceasta unire a noastra cu El o impiedicam atunci cand facem orice fel de pacat, si nu ne trebuie altul in afara aceluia pe care-l facem.  Trebuie sa- l identificam tocmai pe pacatul acela care-l facem noi, care ne tine pe noi insine departe de Dumnezeu.

Bineinteles ca este in continuare si multa ucidere si trupeasca si sufleteasca in jurul nostru, multa ucidere chiar de oameni pe cai mai brutale sau pe cai mai ascunse, sa folosim cuvantul acesta, care toate ne indeparteaza de Dumnezeu; dar Il ucizi pe Dumnezeu si-l poti ucide pe semenul tau uneori si printr-un cuvant sau printr-o fapta nelalocul ei. Exista o poezie, se numeste “Morti”, scrisa de Virgil Carianopol si spune: “Sunt si alte morti ‘naintea mortii date,/ morti mai marunte, insa tot la fel/ de dureroase, poate si mai crunte,/ in drumurile noastre catre tel./ Ne moare intr-o zi entuziasmul/ intr-alta dorul, in acelasi chin/ si zi de zi, pana la moartea noastra,/ murim mereu, mereu cate putin”. Practic Biserica trebuie sa fie un spatiu al invierii, trebuie sa facem toti efortul acesta ca in biserica sa inviem noi insine si sa-i inviem pe cei din jurul nostru. De aceea a venit Domnul Hristos in lume ca omul sa traiasca, sa traiasca vesnic; si atunci in biserica trebuie sa facem totul pentru a cultiva viata, pentru a ne fi unii altora, daca vreti, datatori de viata. Il avem in vedere pe Sfantul Arhanghel Gavriil ca pe cel care a adus in lume buna vestire si stim ca ingerii sunt purtatori de mesaje din partea lui Dumnezeu spre om. Sa fim si noi, mai ales avand in vedere cele petrecute sau a caror petrecere o sarbatorim in zilele acestea si referitoare la mantuirea noastra, sa fim si noi unii pentru altii ingeri, adica aducatori de mesaj din partea lui Dumnezeu, aducatori de veste buna datatoare de viata. Sa ne luam in serios cuprinsul Buneivestiri pe care Dumnezeu ne-a dat-o, care este Evanghelia de fapt si sa traim spre cat mai multa viata, sa nu lasam sa prinda viata in noi Irod sau raul, ci sa vedem cum poate creste tot mai mult Pruncul divin.

Evanghelia de astazi ar fi foarte bine sa se implineasca in continuare si in cadrul  discutiei pe care o s-o avem. Ati vazut, se spunea acolo ca dupa ce S-a nascut Pruncul a fost prigonit si ingerul s-a aratat lui Iosif si l-a trimis in Egipt pana a trecut pericolul, dupa aceea au revenit, tot la chemarea ingerului, spre a trai in tinutul Nazaret. Crize apar peste tot in lumea aceasta si in partea de inceput a Apostolului am auzit cum si Sfantul Apostol Pavel, cat a fost el de mare si de invatat, a putut sa greseasca, a putut la un moment dat sa ia o decizie gresita pe care dupa aceea a revizuit-o si si-a corectat-o si s-a comportat ca atare. La fel suntem chemati si noi, prin Hristos si prin credinta sa ne verificam continuu, sa ne reevaluam continuu, pentru ca daca ne impietrim intr-o conceptie a noastra si zicem ca asta-i totul s-ar putea sa fim chiar pe langa Dumnezeu. Deci a fi crestin nu inseamna doar a merge la biserica, a posti, a te ruga, chiar a te impartasi, inseamna toate acestea, dar inseamna a raspunde din nou, cu trezvie si responsabilitate in fiecare zi la chemarea lui Dumnezeu care ti-o adreseaza eventual prin oamenii din jur. Poate ca astazi raspunsul pe care trebuie sa-l dai intr-o situatie este diferit de cel care a fost ieri, pentru ca conditiile erau diferite; astfel ca nu avem voie, cum se spune, “sa incremenim in proiect”, ci trebuie sa fim dispusi tot timpul la a ne reevalua conceptiile si a trai viu relatia cu Dumnezeu si cu semenii nostri. Sa ne ajute Dumnezeu sa tinem seama de destinul vesnic al nostru, al tuturor, si avand in vedere acest destin, aceasta chemare vesnica a noastra de a fi intr-o vesnica comuniune impreuna cu Dumnezeu si cu semenii nostri, sa ne raportam la cei din jurul nostru ca atare. Si, daca avem in vedere aceasta chemare a noastra, a tuturor, aceasta chemare vesnica, daca avem in vedere importanta fiecarui om, daca iesim din logica aceasta ca eu sunt oleaca mai important decat tine, atunci reusim sa ne comportam corect. Eu practic sunt aici astazi pentru a vi-L tine pe Dumnezeu mai prezent inaintea ochilor ca impreuna sa putem sa gasim ceea ce este corect pentru toti. Amin. In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, amin.